SCOPURILE mele in Viata!

Azi mi-am stabilit cele mai importante doua scopuri in viata:

– Sa IUBESC NECONDITIONAT

– Sa AJUT pe ceilalti (prin orice mijloace)

Logodnica mea, o apă curgătoare

O IUBEAM! Simplu, sincer, în întregime. Fără adjective, brizbrizuri ori jumătăţi de măsură. Pentru ea păstram cele mai sincere simţiri ale fiinţei mele. Îi înălţam în fiecare zi cele mai frumoase gânduri, iar vecinătatea ei transformau valorile umane în bunurile mele cele mai de preţ. Era centrul universului meu, şi eram tare fericit cu asta. Nu aveam nevoie şi nu îmi doream nimic mai mult. Braţele ei îmi erau casă, bucuriile şi tristeţile ei îmi erau anotimpuri, şi colindam amândoi vrăjiţi prin vreme.

Toamna avea să vină în acel an puţin mai devreme. Sfârşitul lui septembrie era deja plin de fructe coapte şi miros de gutui dulci. Atmosfera mă inspira şi îmi alimenta firea romantică. Colindam străzile Clujului gândindu-mă la ea. Chiar dacă era departe zâmbeam la gândul că aveam să ne revedem curând. Eram obişnuiţi cu depărtarea. Probabil asta făcea revederea de fiecare dată mai plăcută.

Trecuse ceva timp de când împărţeam cu ea dragostea mea copilă. Socoteam în mintea mea că în anul ce avea să urmeze am fi adunat o sumă rotundă de ani împreună. Depănam amintiri şi îmi lăsam paşii să mă poarte pe unde voiau străzile şi aleile. Clujul e mereu o forfotă la început de toamnă. Nici nu ştii cum te pierzi prin oraşul ăsta. Oricum, gândul îmi fugea doar la ea, şi era tot ce conta pentru mine în acea zi.

Am să îi cumpăr un inel! Am să îi cer să fie logodnica mea!!!” Aproape că strigasem în gura mare ultimele cuvinte. Tresărisem de entuziasm ca în faţa unei revelaţii. M-am oprit brusc în mijlocul străzii şi îi priveam în ochi pe trecătorii grăbiţi. Căutam parcă să împărtăşesc cu cineva bucuria mea involuntară.

Da, cu siguranţă am să fac asta! Simt din toată inima să o fac!” Am început să iau la rând magazinele mici cu bijuterii din centrul oraşului. Tremuram de emoţii, ca un copil care face o şotie pe ascuns.

Nu ştiam prea multe pe atunci. Nici măcar nu înţelegeam ce înseamnă sau presupune să ceri pe cineva să îţi fie logodnică. Nici nu mă interesa prea mult formalitatea în sine. Mă inspirasem din filme şi cărţi. Şi îmi plăceau sentimentele sincere ce mă năpădeau. Îmi plăcea ideea de a intra în asentimentul celui care cumpără inelul şi se emoţionează înainte de a cere mâna pe care să îl aşeze cu dragoste.

Cumpărasem cel mai frumos inel dintr-o argintărie micuţă şi cochetă. Era un inel fin, cu un model simplu, uşor ondulat. Pietricica era finuţă, centrată cu îndemânare într-un striu ondulat. O bijuterie! Dădusem pe el toţi banii pe care îi aveam. Dacă aveam mai mulţi i-aş fi dat pe toţi oricum. Fără nici o ezitare. Eram fericit să ştiu că pot face ceea ce simt.

L-am păstrat mult timp în cutiuţa lui de catifea grena. Aşteptam momentul perfect. Visam cu ochii deschişi la el. Dar venirea ei la Cluj m-a făcut să îmi amân sentimentele, emoţiile şi intenţia de a-i cere mâna. Avea să părăsească ţara pentru o perioadă. Şi am decis să aştept cât e nevoie, şi să îi cer mâna la întoarcere, ca semn al iubirii mele neclintite. Nu vroiam să grăbesc sau să forţez nimic în acel moment. Dar aşteptarea mea s-a dovedit în final a fi în zadar. Avea să nu se mai întoarcă niciodată în ţară, niciodată la mine.

Trecuseră 6 luni de la plecarea ei. Îmi linişteam după-amiaza pe malul Someşului. Era o zi însorită de primăvară târzie. Am scos din buzunarul de la haină cutiuţa catifelată şi am deschis-o cu grijă. Înăuntru, nemişcat, finuţ şi strălucitor stătea ineluşul cu pietricică şi design uşor ondulat. L-am privit îndelung şi m-am bucurat de frumuseţea lui. Aş fi vrut să îl păstrez, să mai sper că într-o zi îmi va îndeplini sentimentele şi îmi va întregi visele. L-aş fi păstrat chiar pentru altcineva, dar ştiam în sinea mea că acest lucru ar fi fost cel puţin lipsit de sinceritate. L-am privit pentru ultima dată, i-am închis cutiuţa catifelată, l-am sărutat, şi fără resentimente i-am făcut vânt în Someş.

Fii tu logodnica mea, apă curgătoare; tu, cea care le duci pe toate cu timpul! Fii tu cea căreia să îi încredinţez sentimentele mele sincere!

M-am logodit cu o apă curgătoare. Şi nu ştiu dacă povestea mea s-a încheiat sau nu acolo. Nici nu ştiu dacă mai contează prea mult asta. Tot ce îmi doresc acum e să pot iubi din nou cu aceeaşi emoţie. Cu aceeaşi simplitate, sinceritate şi întregime. Să pot dărui fără ezitare tot ce am adunat în aceşti ultimi ani de singurătate! Atât îmi doresc!

Buna ziua mama, La multi ani de ziua mea!

Buna ziua mamă,

Iartă-mă, dar zâmbesc tâmp. Mă gândesc, în timp ce îţi scriu această scrisoare, la cât de mult a evoluat tehnologia. Am ajuns să scriu mai repede la calculator decât de mână. Şi ca să fiu sincer până la capăt, nici nu mai am răbdare să iau o foaie de hârtie şi să scriu. Însă te asigur că am un scris de mână frumos. Ai fi surprinsă! Dar nu despre asta vreau să vorbesc aici. Aici vreau să te salut: sărut-mâinile! Şi mai vreau să îţi povestesc una alta, adunate în ordine sau răzleţ, de prin viaţa mea.

În primul rând mulţumesc! Mulţumesc că m-ai încurajat în perioada liceului să citesc. Mulţumesc că m-ai cicălit atunci cu frazele de genul „citeşte o carte! Altfel o să rămâi incult”. Chiar dacă m-am împotrivit şi m-am eschivat cât am putut atunci, şi am citit ca să îţi fac pe plac (sau în ciudă) câteva cărţi, acum mi-aş dori să am mai mult timp pentru citit. Pentru ca da! Ai avut dreptate. Cărţile, indiferent de domeniul de care aparţin ca scriere, educă, culturalizează, înnobilează, transformă, dau viaţă! Deci mulţumesc încă odată!

Şi aş mai vrea să îţi mulţumesc pentru ceva. Aş vrea să îţi mulţumesc pentru libertatea cu care m-ai lăsat să îmi urmez visele, calea, libertatea pe care mi-ai dat-o atunci când a fost vorba de luarea deciziilor care mi-au influenţat evoluţia ca om. Dar îţi mulţumesc infinit mai mult pentru încrederea pe care mi-ai acordat-o la pachet cu această libertate, pentru că, în fond, aceasta m-a făcut mai recunoscător şi mai responsabil.

Dar uite de ce îţi scriu. Vroiam să îţi spun La Mulţi Ani. A fost ziua mea, dar încă mai cred că această urare merge pentru amândoi, chiar şi de ziua mea. La Mulţi Ani sănătoşi, mamă! La mulţi ani pentru că acum 28 de ani dădeai viaţă pentru a doua oară. Mi-o dădeai mie. Şi dacă nu am apucat să o spun niciodată, poate pentru că nu am conştientizat până acum acest lucru, aş vrea să o spun acum: îţi sunt recunoscător pentru viaţa mea!

Ti-am luat şi un cadou. Îţi trimit această carte. Sper să îţi placă. De fapt sunt convins că o să îţi placă. E genul tău. O carte emoţionantă, scrisă cu sensibilitate. De altfel trebuie să îţi mărturisesc că, din câte se pare, avem gusturi comune [zâmbesc]. Suntem firi sangvine amândoi. Iubim intens şi adorăm cu altruism şi entuziasm. Idealismul l-am învăţat amândoi din cărţi [zâmbesc din nou, cu şi mai multă bucurie].

Am să îţi mai trimit cărţi. Ştiu că iubeşti să citeşti. Ai iubit toată viaţa asta. Numai mintea mea de puştan n-a înţeles ce-i cu atâtea cărţi în biblioteca de acasă. Acum, când sunt în măsură să văd şi altceva dincolo de rafturile pline, mă amuz copios amintindu-mi că am gustat pe atunci doar cărţi grele pentru pubertatea mea: Emil Cioran – Despre Nihilism / Sfârşitul care începe, Liviu Rebreanu – Adam şi Eva etc. Cărţi care de altfel mi-au maturizat destul de repede gândirea.

Cred că de fapt o să încep să îţi trimit regulat cărţi. Mă bucură gândul că ai putea avea o mică bibliotecă a ta, acolo, departe de casă. Şi când o fi să te întorci, să le donezi unei biblioteci de acolo, sau să le dai altor români care tânjesc să mai citească ceva în limba maternă.

Despre mine scurt: sunt bine. Mă bucur să îţi scriu aceste rânduri. În rest cam ocupat. Ca de obicei, cu tot felul de chestii care mă fac fericit. Doar mă cunoşti şi ştii că fac doar ce îmi place. În fond, şi de la tine, ca şi de la Exupéry am învăţat că fericirea vine din cele mai mărunte lucruri, şi că durabilitatea acesteia stă în a păşi prin viaţă făcând cu pasiune ce îţi place.

Te îmbrăţişez cu drag, şi sper că eşti în primul rând sănătoasă. Îţi doresc ce e mai bun pentru tine, şi când o fi să te întorci acasă, să nu uiţi că îmi doresc mult să ne plimbăm împreună prin ţară, vizitând locuri frumoase.

Cu drag…

M.

PS. Cartea se numeste „Cartea Mironei” – de Cella Serghei. Iar ceea ce ai citit e prima scrisoare ce i-o scriu mamei de cand e plecata (cativa ani).

Bucuria de a fi

Cu un alint as vrea sa ma trezesc,
Dimineata sa imi fie senina,
Sarutul tau sa-mi fie culoarea
si bucuria de a fi.

marius berescu

Povestea mea pentru tine, Ana

Erau doar câteva zile de primăvară. Pline de energie şi zâmbete. Mulţi tineri aveau să se întâlnească undeva departe de orice freamăt urban. Aveau bucuria de a se rupe de cotidianul individual şi de a împărtăşi cu multă voinţă tot ceea ce însemna fiinţa lor. Cu bucurii, cu nevoi, cu vise şi optimism.

Perechi de ochi se intersectau în primele zile şi îşi schimbau zâmbete firave. Strângeri de mână şi rostiri de nume aveau să lege prietenii sincere care să pună în sufletul fiecăruia câte puţin din ceilalţi. Frumuseţea împrejurimilor completa armonia de energii tinere.

El era un tânăr energic şi altruist. Se integrase încă din prima zi într-un grup cu care a şi împărtăşit prima plimbare. Pe Ea avea să o cunoască seara, după cină. Îl captase încă de la început cu ceva într-adevăr deosebit: o pereche de ochi calzi care ascundeau misterios un suflet frumos. Privirea ei trăda dorinţa de simplitate şi de bine. Zâmbetul ei era cu siguranţă primul motiv de linişte pentru el.

Aveau să urmeze zile şi seri frumoase în care el se mulţumea să îi întâlnească privirea sau zâmbetul prin mulţime. Se mulţumea să o ştie undeva în preajmă. Împărtăşeau acelaşi semn zodiacal şi ceva nescris îi unea în esenţa firii.

Se intersectaseră de câteva ori să îşi povestească. Avea să o cunoască din ce în ce mai bine. Aflase o mulţime de lucruri interesante despre ea şi cu fiecare amănunt o îndrăgea şi mai mult. Gesturile ei sincere semănau în sufletul lui dorinţa eternităţii. Ar fi vrut să transforme îmbrăţişarea primită într-o clipă eternă în care să nu o mai piardă din preajmă.

Ar fi luat-o după aceste zile frumoase cu el. Oricum ar fi, avea o singură convingere: întoarcerea spre casă nu îl va împiedica cu nimic să îi păstreze un loc în sufletul său, chiar dacă acest lucru ar fi doar idealist pentru moment. În fond ştia că iubirea sinceră nu ţine de distanţă, timp sau oricare alt obstacol. Îşi punea speranţele în viitor şi zâmbea mulţumit.

Ea se numea Ana („ce nume simplu”) şi avea ochi frumoşi. El era doar un tânăr energic şi altruist.

Despre absenta si postul din ultimul timp…

Pentru ca probabil te intrebi ce am facut in ultima vreme si de ce nu am mai scris pe blog am sa iti dedic tie aceasta postare, si cand spun „tie” ma refer la tine, cel ce imi citesti randurile.

In viata nu toate sunt roz, si nici vesele tot timpul. Uneori viata iti ofera praguri… mai inalte sau mai joase. Fie ca e vorba de greutati, de decizii dificile sau de lucruri care nu tin in totalitate de noi insine, mereu trebuie sa depasim aceste stari. Mereu trebuie sa trecem cu bine aceste praguri. Si asta, daca imi permiti, e chiar o parte din ceea ce inseamna viata asta minunata, din ce inseamna a trai.

De ceva timp, probabil de vreo 6-7 ani, am inceput sa percep aceste praguri ca pe mici provocari pe care viata mi le ofera, si iti dau cuvantul meu ca nu am cunoscut nimic mai bun decat sa intru in competitie cu mine insumi, cu provocarile proprii, cu nevoile si neajunsurile mele. Viata este uneori dificila, dar nu intr-atat de deficila incat sa ramai fara motive sa zambesti dupa fiecare obstacol pe care il treci.

Important in momentele dificile e sa te pastrezi cat mai rational cu putinta. A actiona sub impulsul momentului e de cele mai multe ori o gafa. A regreta schimbarea si trecutul (cu greselile lui cu tot) nu inseamna decat sa te tii inutil pe loc (si nu te judec pentru asta, pentru ca probabil uneori ai nevoie de timp sa iti plangi in tihna). A avea mintea agitata si tulbure, tentata sa se suprasolicite cu explicatii, discutii despre discutii si raspunsuri la eterna intrebarea „de ce?” nu vor face din tine decat un om si mai emotional, si mai slab. Si atunci, cel mai bine e sa te extragi din context si sa iti privesti situatia si sa intelegi natura problemei din afara ei. Asa cum suntem mereu tentati sa analizam problemele celorlalti din jurul nostru. Cu ocazia asta, nu doar ca vei intelege cat de false ori inutile sunt uneori sfaturile pe care si tu la randul tau le dai celorlalti, dar vei descoperi ca cel mai bun sfatuitor/doctor pentru problemele tale esti chiat tu insuti. Si atunci vei vedea ca rezolvarea nu e departe de problema si ca in mare totul tine doar de tine si de cat de sincer esti cu tine insuti. Si nu, nu am folosit sinceritatea aici in mod fortat. Pentru ca ceea ce trebuie sa intelegi este faptul ca doar fiind sincer cu tine insuti, acceptand si intelegand unde ai gresit  fara sa fie neaparat cineva de vina pentru problemele tale vei reusi cu adevarat sa fii responsabil pentru situatie si sa inveti din problemele tale.(orice alta varianta de a-ti rezolva problemele nu inseamna decat pierdere de timp si de energie)

Printr-o serie de situatii dificile am trecut si eu in ultima vreme, insa nu te astepta sa ti le povestesc. Nu doar ca nu meriti sa iti incarc inima cu pietrele din inima mea, dar mi-am propus ca acest blog sa fie unul pozitiv, si pe cat posibil vesel, menit ca dupa fiecare postare pe care o citesti sa ramai cu un zambet pe chip.

Asa ca, la schimb, iti voi povesti cate ceva din ce am mai facut in ultima vreme in care am lipsit de pe blog. Si as incepe prin a-ti impartasi una din bucuriile mele: am plantat in sfarsit primii copaci din viata mea. Daca ai facut asta pana acum imi vei intelege perfect satisfactia, daca insa nu ai facut-o e bine sa stii ca emotia plantarii unui copac e una din acele emotii frumoase din viata unui om. A planta un copac nu inseamna doar a pune un copac in pamant si a-l uda dupa. Inseamna a pune suflet in acel copac, inseamna a-l ajuta sa ia viata, insemna sa te gandesti ca multumirea lui pe viitor e sa iti ofere cu drag roadele lui sau cel putin aerul pe care vei fi fericit sa il respiri la umbra acestuia in zilele insorite de vara. La casuta prietenului meu Dani, am avut ocazia sa plantez 2 braduti si cativa pomi fructiferi. A fost atat de fain!

O alta intamplare frumoasa a fost participarea mea la un seminar de acreditare SEV a organizatiei pe care o conduc. Am cunoscut cu ocazia asta o mana de oameni frumosi din toata tara, o mana de tineri la fel de motivati ca si mine in a schimba lumea din jurul lor. Energia lor m-a facut nu doar sa trec peste Bucurestiu necioplit si murdar pe care il stiam deja, dar m-a facut sa ma intorc si mai motivat in a continua munca mea la proiectele pe care le am in plan in perioada asta, si despre care va voi povesti la momentul potrivit. Oricum, daca ajungi in Bucuresti sa nu ratezi micul univers al ceainariei Cotroceni pe care am avut bucuria sa il cunosc si eu cu aceasta ocazie.

Apoi mai vreau sa stii ca, desi nu am mai recitat in public din poeziile proprii din clasa a Xa (adica acum multi ani), saptamana trecuta am avut ocazia sa urc pe scena PUB-ului Griff si sa recit unui public tanar si neomogen, plin de fete noi ori straine cateva din poeziile mele. Recunosc ca am avut emotii, dar a iesit bine. Abia astept sa repet momentul la urmatorul eveniment al celor de la CCDD.

Uf, acum vad ca desi pare ca a trecut repede timpul am facut multe lucruri interesante. Asa ca ti le spun pe scurt: am lucrat la un nou proiect de tineret pe care l-am depus spre finantare, am completat zeci de aplicatii pentru parteneriate de schimburi de tineret cu organizatii din europa, am stabilit intalniri si m-am intalnit cu oamnei interesanti pe care mi-i doresc alaturi in proiectele mele, am batut palma pentru un nou proiect business, m-am plimbat si m-am bucurat de natura cu prieteni vechi si noi, si desi nu am mai gatit nimic deosebit in ultimul timp, am luat masa cu oameni deosebiti.

Si pentru ca aceste clipe de bine merita sa ti le amintesti mai mult decat problemele si nevoile care te incearca uneori, ia aminte ca sunt in zona daca ai nevoie de un prieten cu care sa treci peste probleme! Fii binecuvantat!

Povestea mea de azi, 8 Martie

La ghiseul numarul 22 al Oficiului Postal Nr. 1 Cluj-Napoca (serviciul colete si ramburs) atmosfera e profund comunista si deprimanta. Ghiseul este vechi si caraghios, incadrat intr-un ochi de sticla taiata diform si neindemanatic. Marmura socialista de pe jos e roasa de miile de pasi ale expeditorilor si destinatarilor, si murdara de la mazga de afara. Lambriul din lemn, lacuit pe vremea cand ma uitam la „Povestea de seara cu Ludmila”, zace plin de pete de aracet ramase de la sute de afise si note lipite si dezlipite, alaturi de care troneaza mazgalelile facute cu picsu’ de NeFericitii care au stat zeci de ani la cozi. In coltul incaperii inguste isi face veacul o masa imensa cu furnirul decojit, pe care stau aruncate la intamplare cateva cutii cu iscriptia ReaderDigest, pesemne colete trimise pensionarilor printr-un sistem de castiguri infect.

In sala, putini oameni si destul de liniste pentru miezul zilei. In fata mea, doua doamne, din care una vizibil grabita si agitata. Dupa paravanul de sticla cu modele diverse si pestrite, prins intr-un schelet metalic cu cheder uscat, printre foi si echipamente ingalbenite de vreme, lucreaza o furnica de functionara. Zambeste nepotrivit functiei sale (cu care ne-am obisnuit) si poarta cu mandrie un piept un martisor voluminos.

Usa scartainda se balangane angrenata de un arc invehit. In sala intra un batranel si se aseaza la rand dupa mine. Tine in mana cateva buchetele de flori si de sub basca inginereasca, in carouri maro, ma priveste parinteste, zambindu-mi in semn de „buna ziua”.

Inaintam in rand si doamna din fata mea isi elibereaza greutatea pachetelor de la subsioara cu o trosnitura pe tejgheaua ingusta din fata ghiseului.

– As dori sa trimit astea in tara, va rog! Cat ma costa? – se grabeste sa i se adreseze functionarei.

– Trebuie sa completati pentru fiecare cate un Buletin de expeditie si cate un Mandat – si continua sa ii dea detalii despre cum se completeaza acestea.

Femeia vizibil iritata de proceduri si de timpul ce i-l va rapi acest proces debordeaza vociferand:

– Pai tot eu sa le completez? Dar eu iau banii de la stat? Pai si voi ce mai lucrati? Cum dracu’ sa le completez pentru fiecare? – In sala rezona doar vocea incordata si plina de naduf a cucoanei. Era vizibil ofuscata, si plina de indignare se retrasese la un cot distanta de ghiseu ca sa isi completeze apasat formularele.

Ma indrept spre hubloul taiat cu neindemanare in geam si var prin acesta coletul ce il am de trimis, alaturi de formularele necesare gata completate. Langa mine se repede cucoana intreband rautacios prin hublou functionara:

– Ce data e astazi?

– 8 Martie, raspunse functionara cu o voce vizibil menita sa aplaneze orice continuare a unui schimb de replici.

La acest raspuns, batranelul din spatele meu facuse doi pasi si se adresa cucoanei:

– Nu vreti sa va ajut cu formularele, caci eu nu ma grabesc nicaieri si am si completat destule pana acum?

Isi puse sacosa langa coletele cucoanei si din cealalta mana separa din multimea de buchetele unul de ghiocei amestecati cu viorele. O privi cu blandete in ochi pe cucoana si ii spuse:

– Uitati, asta e pentru dumneavoastra. Am luat mai multe pentru nevasta-mea si pentru vecine cu ocazia lu’ 8 Martie. La multi ani si dumneavoastra cu ocazia zilei femeii!

Vizibil stanjenita de gestul barbatesc si parintesc deopotriva al batranului, femeia ii multumi frumos si ii impartasi lista cu adresele ce trebuiau completate in formulare. Incepu sa se scuze pentru situatie si mai murmura ceva de functionari, reforme, privatizari… la care batranul se multumea sa aprobe din cap, completand in continuare zambind.

Functionara imi intinse chitanta si imi zambi complice la situatie. Ies pe usa scartainda a oficiului si in drum spre casa numai la asta ma gandesc: Poate ca primavara nu se face cu o floare, dar cu sigurnata se face cu un gest frumos si cu o atitudine pozitiva!