Tag Archives: prieteni

Bucuria de a fi

Cu un alint as vrea sa ma trezesc,
Dimineata sa imi fie senina,
Sarutul tau sa-mi fie culoarea
si bucuria de a fi.

marius berescu

Reclame

Despre absenta si postul din ultimul timp…

Pentru ca probabil te intrebi ce am facut in ultima vreme si de ce nu am mai scris pe blog am sa iti dedic tie aceasta postare, si cand spun „tie” ma refer la tine, cel ce imi citesti randurile.

In viata nu toate sunt roz, si nici vesele tot timpul. Uneori viata iti ofera praguri… mai inalte sau mai joase. Fie ca e vorba de greutati, de decizii dificile sau de lucruri care nu tin in totalitate de noi insine, mereu trebuie sa depasim aceste stari. Mereu trebuie sa trecem cu bine aceste praguri. Si asta, daca imi permiti, e chiar o parte din ceea ce inseamna viata asta minunata, din ce inseamna a trai.

De ceva timp, probabil de vreo 6-7 ani, am inceput sa percep aceste praguri ca pe mici provocari pe care viata mi le ofera, si iti dau cuvantul meu ca nu am cunoscut nimic mai bun decat sa intru in competitie cu mine insumi, cu provocarile proprii, cu nevoile si neajunsurile mele. Viata este uneori dificila, dar nu intr-atat de deficila incat sa ramai fara motive sa zambesti dupa fiecare obstacol pe care il treci.

Important in momentele dificile e sa te pastrezi cat mai rational cu putinta. A actiona sub impulsul momentului e de cele mai multe ori o gafa. A regreta schimbarea si trecutul (cu greselile lui cu tot) nu inseamna decat sa te tii inutil pe loc (si nu te judec pentru asta, pentru ca probabil uneori ai nevoie de timp sa iti plangi in tihna). A avea mintea agitata si tulbure, tentata sa se suprasolicite cu explicatii, discutii despre discutii si raspunsuri la eterna intrebarea „de ce?” nu vor face din tine decat un om si mai emotional, si mai slab. Si atunci, cel mai bine e sa te extragi din context si sa iti privesti situatia si sa intelegi natura problemei din afara ei. Asa cum suntem mereu tentati sa analizam problemele celorlalti din jurul nostru. Cu ocazia asta, nu doar ca vei intelege cat de false ori inutile sunt uneori sfaturile pe care si tu la randul tau le dai celorlalti, dar vei descoperi ca cel mai bun sfatuitor/doctor pentru problemele tale esti chiat tu insuti. Si atunci vei vedea ca rezolvarea nu e departe de problema si ca in mare totul tine doar de tine si de cat de sincer esti cu tine insuti. Si nu, nu am folosit sinceritatea aici in mod fortat. Pentru ca ceea ce trebuie sa intelegi este faptul ca doar fiind sincer cu tine insuti, acceptand si intelegand unde ai gresit  fara sa fie neaparat cineva de vina pentru problemele tale vei reusi cu adevarat sa fii responsabil pentru situatie si sa inveti din problemele tale.(orice alta varianta de a-ti rezolva problemele nu inseamna decat pierdere de timp si de energie)

Printr-o serie de situatii dificile am trecut si eu in ultima vreme, insa nu te astepta sa ti le povestesc. Nu doar ca nu meriti sa iti incarc inima cu pietrele din inima mea, dar mi-am propus ca acest blog sa fie unul pozitiv, si pe cat posibil vesel, menit ca dupa fiecare postare pe care o citesti sa ramai cu un zambet pe chip.

Asa ca, la schimb, iti voi povesti cate ceva din ce am mai facut in ultima vreme in care am lipsit de pe blog. Si as incepe prin a-ti impartasi una din bucuriile mele: am plantat in sfarsit primii copaci din viata mea. Daca ai facut asta pana acum imi vei intelege perfect satisfactia, daca insa nu ai facut-o e bine sa stii ca emotia plantarii unui copac e una din acele emotii frumoase din viata unui om. A planta un copac nu inseamna doar a pune un copac in pamant si a-l uda dupa. Inseamna a pune suflet in acel copac, inseamna a-l ajuta sa ia viata, insemna sa te gandesti ca multumirea lui pe viitor e sa iti ofere cu drag roadele lui sau cel putin aerul pe care vei fi fericit sa il respiri la umbra acestuia in zilele insorite de vara. La casuta prietenului meu Dani, am avut ocazia sa plantez 2 braduti si cativa pomi fructiferi. A fost atat de fain!

O alta intamplare frumoasa a fost participarea mea la un seminar de acreditare SEV a organizatiei pe care o conduc. Am cunoscut cu ocazia asta o mana de oameni frumosi din toata tara, o mana de tineri la fel de motivati ca si mine in a schimba lumea din jurul lor. Energia lor m-a facut nu doar sa trec peste Bucurestiu necioplit si murdar pe care il stiam deja, dar m-a facut sa ma intorc si mai motivat in a continua munca mea la proiectele pe care le am in plan in perioada asta, si despre care va voi povesti la momentul potrivit. Oricum, daca ajungi in Bucuresti sa nu ratezi micul univers al ceainariei Cotroceni pe care am avut bucuria sa il cunosc si eu cu aceasta ocazie.

Apoi mai vreau sa stii ca, desi nu am mai recitat in public din poeziile proprii din clasa a Xa (adica acum multi ani), saptamana trecuta am avut ocazia sa urc pe scena PUB-ului Griff si sa recit unui public tanar si neomogen, plin de fete noi ori straine cateva din poeziile mele. Recunosc ca am avut emotii, dar a iesit bine. Abia astept sa repet momentul la urmatorul eveniment al celor de la CCDD.

Uf, acum vad ca desi pare ca a trecut repede timpul am facut multe lucruri interesante. Asa ca ti le spun pe scurt: am lucrat la un nou proiect de tineret pe care l-am depus spre finantare, am completat zeci de aplicatii pentru parteneriate de schimburi de tineret cu organizatii din europa, am stabilit intalniri si m-am intalnit cu oamnei interesanti pe care mi-i doresc alaturi in proiectele mele, am batut palma pentru un nou proiect business, m-am plimbat si m-am bucurat de natura cu prieteni vechi si noi, si desi nu am mai gatit nimic deosebit in ultimul timp, am luat masa cu oameni deosebiti.

Si pentru ca aceste clipe de bine merita sa ti le amintesti mai mult decat problemele si nevoile care te incearca uneori, ia aminte ca sunt in zona daca ai nevoie de un prieten cu care sa treci peste probleme! Fii binecuvantat!

Lecturi Urbane la Cluj

Autobuzul a sosit in statie. Va pleca in 3 minute in directia Lecturi Urbane. Va rugam poftiti la cultura.

E dimineata si ca in orice dimineata e forfota mare in mijloacele de transport clujene. Fie ca merg la facultate, la cumparaturi, in „vizet” sau „pi centru”, ocupantii bibiului in comun sunt intampinati cu slove din carti si surprindere. Au si de ce! O suma de 30 de tineri voiosi ocupa voluntar spatiul cotidian din vietile lor in autobuzul 24B. Si asta pentru ca azi e editia pilot a Lecturi Urbane la Cluj – o editie de teasing.

Lecturi Urbane este un proiect de implicare civică iniţiat de civika.ro ce are scopul de-a promova lectura în locurile publice şi în mijloacele de transport în comun – în particular şi actul cititului în general. (sursa)

Inspirat de proiectul celor de la Bucuresti („Orasul Citeste” by Civika), clujenii s-au mobilizat pentru a le oferi concetatenilor o idee de a-si valorifica timpul irosit in tumultumul cotidian, axat pentru inceput pe cel petrecut in mijloacele de transport in comun.

Cum a iesit? O sa fiu subiectiv, nici nu am cum altfel: A iesit foarte bine!! Lumea curioasa ne-a abordat, pe cei timizi sau mai putin curiosi i-am abordat noi, am impartit semne de carte, am vorbit despre proiect si ne place sa credem ca am dat un exemplu care se va materializa in mai multi cititori pe viitor.

Si pentru ca a iesit foarte bine, ne-am adunat in Carturesti la un ceai de vorba pentru a stabili cateva detalii pentru editia urmatoare. S-a lasat cu ceai bun, idei si poze interesante… care vor veni curand. Pana atunci o mostra in imagini aici.

Multumiri personale celor de la Bucuresti pentru idee si suport. Va asteptam cu drag la viitoarea editie Lectrui Urbane la Cluj!

Update: Mai multe informatii gasiti aici si aici. Video aici (min 20)

Cand gatitul devine o treaba serioasa…

Mi-a lipsit mult un weekend atat de plin si de frumos. Probabil de pe la Revelion.

Vineri, dupa ce am donat mi-am luat liber de la activitatile cotidiene si am fost in piata pentru bunatati, dupa care m-am odihnit. Iar seara am iesit sa ma vad cu o prietena (Manu) cu care nu ma vazusem de foarte mult timp. A fost foarte dragut. M-am intors acasa foarte linistit si multumit de revedere.

Ieri (sambata) a fost ziua de schimb de experienta. Tema: bucataria Japoneza. Impreuna cu Madalina si Nobu, doi prieteni pe care i-am cunoscut saptamana trecuta la Cercul Prietenii Japoniei, am decis sa ne vedem la mine si sa gatim fiecare cate o reteta traditionala, ca mai apoi sa ni le impartasim raciproc. Madalina a gatit un excelent Sushi Vegetarian, pe care l-am servit cu wasabi si sos de soia. Eu, nestiind nicio reteta japoneza am gatit in schimb Orez indian la tigaie. Nobu (originar din Japonia) a optat pentru o mancare traditionala pe baza de cartofi indulciti, morcovi si carne de porc. A iesit foarte dragut totul, am invatat o multime de chestii. Iar prietenii pe care i-am avut in vizita au fost incantati sa „ne ajute” sa terminam de mancat tot ce am gatit. Si asta alaturi de un vin bun (Muscat Ottonel, demidulce), cumparat de la Cramele Oprisor.

Ca sa ne dezmortim, am iesit dupa cina sa ne plimbam si am ajuns apoi la muninatul club al iubitorilor de ceai. O atmosfera deosebita ca de obicei, cu lumanari, ceaiuri delicioase servite cu turta dulce si tutun parfumat, asta pentru cei care s-au incumetat sa traga din pipa oferita din partea casei. Si pentru ca nu era destul, dupa ceai ne-am mai intalnit cu o suma de prieteni si ne-am ingesuit toti la o masa mare in Zorky, la un vin fiert si o limonada, pana tarziu… Minunata seara!

Azi (duminica) am luat-o de la capat. Pentru ca gatitul devenise o discutie serioasa la o cina acum ceva timp in urma, am decis impreuna cu Ruel si Iens sa transformam totul intr-o competitie. Zis si facut! Asa ca azi am optat pentru un mic juriu, format din 5 mancaciosi pofticiosi, si 3 retete indraznete. Iens (in ciuda faptului ca e neamt) a optat pentru Lasagna. Ruel (in ciuda faptului ca e olandez) a optat pentru o reteta frantuzeasca – Ratatouille (baza de orez cu mix de legume calite). Iar eu (in ciuda nationalitatii mele) am optat pentru un platou tailandez (orez alb cu legume impanate si sos de smantana cu ciuperci condimentate si verdeturi). Va intrebati cum a iesit? : ) Ei bine, ca sa evit subiectivismul, am sa invit mancaciosii pofticiosi din juriu sa lase cate un comentariu, impartasindu-va parerile lor despre cele gatite.

Iar pentru ca orice competitie are nevoie si de un castigator, juriul a acordat in ordinea numerelor de pe sorturile de gatit urmatoarele premii: Ruel (locul I) un sort de bucatar „foarte tare”, iar Iens si Beri (mentiune) cate o lingura de consolare, pardon, de lemn.

Si pentru ca adevaratul castig e competitia in sine, ma bucur nespus de compania prietenilor mei si de noile retete gatite si invatate. Cu desert si vin bun inchei acest weekend si sper din toata inima ca totul sa se repete cat mai curand.

O saptamana senina va doresc!

Kirigami – o seara de calitate

Putini dintre voi stiu ca de ceva vreme frecventez Cercul „Prietenii Japoniei”, si chiar daca sunt nou pe acolo deja mi-am facut cativa prieteni si am incercat cateva chestii interesante, precum ceaiul din ovaz prajit (interesant si delicios).

Cercul “Prietenii Japoniei” isi are menirea de a cultiva pasiunea celor care au descoperit in Japonia o comoara. “Dependent” anime, interesat de istorie, arta, limba, scriere sau orice altceva din frumosul poporului nipon, esti asteptat cu bratele deschise in cadrul cercului. (sursa)

E chiar frumos la ei! Data trecuta a fost seara de film si ne-am uitat la un film japonez destul de dragut. Azi s-a organizat un atelier de creatie, in cadrul caruia am invatat sa confectionam un model de felicitare realizata prin tehnica taierii hartiei (kirigami). Alaturi de origami (tehnica de indoire a hartiei), kirigami este o arta a hartiei care intr-adevar poate deveni cu usurinta o pasiune de viata.

Mai tineti minte atelierele de creatie de la scoala, cand trebuia sa taiati hartia, sa o lipiti, sa o desenati si colorati, si apoi sa o taiati cu foareca? Ei bine cam asta a fost atmosfera de azi de la cerc. Oameni veseli, impartiti in echipe de cate patru la masa, hartie colorata, cuttere, foarfeli, lipici, agrafe, foite imprimate si tot ce aveam nevoie pentru a incepe. Mai conta varsta? Deloc! (erau chiar si copii veniti cu parintii!)

Am lucrat doua modele diferite de felicitare si vreau sa va marturisesc faptul ca nu am mai facut in viata mea ceva atat de deosebit din hartie incat sa ma faca sa ma simt atat de multumit de izbanda mea! Am sa va las in continuare cateva imagini, sa ma intelegeti exact.

Stiti cum e un atelier de Kirigami? Ca o desfatare, un mijloc excelent de relaxare si fun. Si oricat ar parea de complicate, va spun sincer ca aceste lucruri sunt foarte usor de realizat. Trebuie doar sa dispui de putina rabdare (aka meticulozitate), de putina indemanare (taiat, indoit, lipit etc.) si de multa bucurie. Treptat treptat, cum te apropii de finalul „lucrarii” devii din ce in ce mai multumit si mai incantat! E deajuns sa incerci odata! Restul vine de la sine!

Si cum sharing is caring am sa va spun ca pe site-ul lor gasiti si datele de contact si calendarul evenimentelor. Asa ca cine e interesat poate veni cu mare drag!

Danut, expresia neputintei mele

Se numeste Danut! Ne-am cunoscut acum 6 ani, intr-un noiembrie tarziu. Odata cu el i-am cunoscut si pe colegii lui, in total un grup de vreo 14 copii.

Pe vremea aceea aveam bucuria sa primesc cateva ore pe saptamana de „Educatie si integrare sociala” in cadrul Liceului pentru Deficienti de Vedere (LDV) Cluj-Napoca, fiind ajutat de o doamna deosebita, pe numele ei Elena Bucur, si de asociatia ASCOR, la care eram voluntar in acea perioada. Pe scurt, orele astea presupuneau activitati didactice cu copiii nevazatori sau cu deficiente de vedere, activitati de educatie non-formala, lectura si discutii interactive, plimbari, activitati sportive in curtea liceului, jocuri etc.

Danut nu era altceva decat un pui de om. Era un copil maruntel de statura, dar atletic, imbracat mai mereu modest, cu fata rotunda, par brunet, tuns scurt si neuniform. Avea pometi frumosi, ca de copil fericit, si niste spancene negre ce contrastau cu restul fetei. As fi vrut sa pot spune ca avea ochi frumosi, insa nu am avut ocazia sa ii vad niciodata. In ciuda genelor lungi si frumoase, ochii ii erau mereu inchisi si usor adanciti in scafarlia-i mica. Isi pierduse vederea ireversibil imediat dupa nastere. De fapt nu a inteles niciodata ce inseamna a vedea. Si asta din cauza unei afectiuni nemiloase care i-a stafidit globii oculari.

Cu toate acestea, Danut era un copil istet si foarte curios. Mereu ager din fire, implicat si dedicat activitatilor la care participa sau era pus sa participe. Nu era pretentios si stia sa se bucure din lucruri marunte. Punea multe intrebari si era bucuros ca trecuse in clasa a treia. Nu scoala era insa bucuria lui, ci faptul ca mai avea un an de scoala si se putea intoarce acasa la parintii si cei doi frati ai lui, undeva prin imprejurmile rurale ale Brasovului.

Intr-o zi oarecare din acel noiembrie tarziu am decis sa facem „lectia” [cum spuneau ei] afara, in curtea liceului. Dupa o noapte intreaga de ninsoare era prima zi cu zapada din acel an, dar si prima zi din viata mea in care aveam sa simt din tot sufletul ce inseamna neputinta. Copiii erau veseli si ghidusi in ciuda frigului de afara. Se alergau prin curte si aruncau cu zapada in toate directiile, mai de ar ochi pe cineva. Danut era putin retras. Mi-a soptit la ureche ca parintii lui nu ii dau voie sa se joace in zapada. Il speriasera de mic ca zapada il poate imbolnavi foarte usor, chiar si daca pune mana pe ea. Ba mai mult, il amenintasera ca daca e prea mare si cade in ea il poate sufoca.

Nu m-am indurat sa il las doar sa ii auda pe colegii lui harjonindu-se prin curte. L-am luat de mana si am facut cativa pasi in zapada. Imaginati-vi-l pe Danut ca pe un copil legat la ochi care e pus sa descopere ceva. Zambetul ii crestea pe fata direct proportional cu ritmul batailor inimii. S-a aplecat si a incercat sa pipaie zapada. Era atat de emotionat de senzatia rece si umeda a zapezii incat radea incet si sacadat, parca de frica sa nu il auda parintii lui. Era cu adevarat fericit. Atat de fericit incat mi-a dat senzatia ca descoperise in zapada ceva deosebit. Isi grabea miscarile degetelor prin zapada si o vantura cu mana. Era extaziat! Radea cu pofta si ma cauta cu urechea sa stie ca sunt langa el si ca ma bucur de bucuria lui… Iar eu il priveam si imi infundam cu greu sughiturile si oftatul, lacrimile si neputinta. Imi venea sa plang pentru cat de neinsemnata a fost pana in acel moment zapada pentru mine, si cat de mult poate insemna asta pentru un suflet marunt de copil. Imi venea sa plang pentru nedreptatea care i-a luat lui Danut bucuria de a intelege ce sunt fulgii, ce e ninsoarea, ce inseamna alb sau macar notiunea de culoare. Eram atat de frustrat de neputinta mea incat am uitat pentru un moment de regulile stricte ale liceului si l-am luat in brate si l-am strans cu putere la piept. Dar el nu mi-a inteles gestul. Ii auzisem imediat vocea subtire si curioasa in ureche, intrebandu-ma din ce se face zapada… Iar asta a venit ca un cutit intors in rana. Atunci am varsat prima lacrima. Aveam sa ma indragostesc ireversibil de acel copil!

Episodul acesta mi-a dat cateva zile bune gandire si m-a facut sa inteleg cata insemnatate pot avea unele lucruri din viata noastra. Am avut ocazia sa inteleg si cat de putin apreciem uneori ceea ce avem sau cat de mult ne putem bucura de unele lucruri chiar si pentru simplul fapt ca le putem vedea.

Cateva saptamani mai tarziu aveam sa ma atasez foarte mult de Danut. Intr-una din duminici i-am dus impreuna cu asociatia pe toti copiii la biserica din vecinatatea liceului. Eu mi-am luat deja obisnuitul rol de a sta in preajma lui Danut. Devenise o placere sa ii raspund la intrebarile curioase. Ce este tamaia? de ce face ea fum? Ce este de fapt fumul? De ce fumul miroase a parfum? Ce este o cadelnita? De ce da popa cu cadelnita in biserica? Ce este un crucifix? etc.

La sfarsitul slujbei l-am rugat pe preot sa il lase pe Danut sa puna mana pe o cadelnita sa inteleaga ce e aia. A pipait-o la fel de curios ca pe zapada. Aceasta inca era calda si mirosea a tamanie. Apoi a intrebat preotul ce e un crucifix si daca ii poate da unul pe care sa puna mana. A pipait entuziasmat crucifixul din metal greu al preotului dupa care ne-am retras intr-un colt unde l-am lasat sa puna mana pe cruciulita de lemn pe care o purtam la gat. Era atat de incantat si mi-a marturisit ca si-ar dori sa aiba si el una sa o poata purta cu el peste tot.

Doua zile mai tarziu, dupa „lectie” i-am daruit o cruciulita identica cu a mea. Mi-a propus sa facem schimb, si sa i-o dau pe a mea si sa o iau eu pe cea noua. Mi-a zis ca pentru el nu conteaza ca e noua ci conteaza mai mult ca e de la mine. Am acceptat fara ezitare!

Duminica urmatoare alergam spre biserica. Intarziasem putin la slujba, iar copiii erau deja acolo. M-am linistit cand l-am zarit si pe Danut. Era intr-un colt lateral in micuta biserica. Era imbracat ca de obicei modest si avea freza ciufulita. Statea in genunchi, cu capul aplecat usor in fata. Mi-am facut drum printre copii si m-am dus langa el. Dar nu l-am deranjat… si asta pentru ca nu am putut. [Eram pentru a doua oara daramat emotional. Dar mult mai fericit decat in cazul primului episod.] Danut statea nemiscat cu mainile lui mici si usor murdare impreunate sub barbie. Intre maini nu avea altceva decat cruciulita de la mine, pe care o strangea cu putere intre degete, ca si cum se temea sa nu i-o smulga cineva. Capatul de sus al lemnului crucifixului il tinea intre buze. Din cand in cand murmura dupa ce spunea preotul si pupa cruciulita cu un patos copilaresc.

Imi era extrem de drag si stiam din toata inima ca il iubesc. Nu mai simteam de mult mila fata de el, si asta pentru ca ma invatase (oarecum) sa il accept asa cum e, cu tot cu deficienta lui. La cei 11 ani ai lui mi-a spus chiar ca si nevazatorii pot fi la fel de fericiti ca si noi, cei care vedem. Nu i-am replicat niciodata nimic la aceste cuvinte, cu toate ca in sitea mea aceste cuvinte au continuat multa vreme sa imi alimenteze profund neputinta.

Doua luni mai tarziu aveam sa renunt la a mai tine acele ore. Fusesem pus in mod repetat in fata unor episoade ca cele prezentate. Eram prea slab sa mai pot continua, si eram constient ca facusem deja greseala sa ma atasez de un copil, riscand eventualitatea de a-i face pe ceilalti copii sa se simta discriminati. Am lasat locul meu celorlalti colegi de asociatie, dornici sa experimenteze si ei procesul didactic intr-un cadru special.

Cert e ca aceasta poveste a avut multe influente in procesul meu de maturizare. Danut a ramas pentru mine, dincolo de imaginea unui copil maruntel si minunat (care probabil inca imi poarta cruciulita la gat), expresia neputintei mele si a nedreptatii in general.

Stiu ca dupa ce a terminat cele 4 clase, Danut s-a rentors acasa in sanul familie, dar asta numai pentru intreaga vacanta de vara, dupa care a intrat in clasa a 5a la un liceu special din Brasov.

Oriunde ai fi tu om maruntel, sa stii ca te iubesc din toata inima!

Asta e pentru tine, Danut!

O zi din viata mea pentru Dani si familia lui

Va aduceti aminte de ideea mea de a oferi o zi din viata mea unui prieten?

Ei bine, prima zi din acest an pe care am acordat-o in totalitate unui prieten a revenit lui Daniel (Dani) si familiei lui, asa cum va spuneam, probabil cei mai apropiati dintre prietenii mei.

Cum a decurs? Ce s-a intamplat? Ce am facut? Cu ce ne-am umplut timpul? Va spun imediat!

La 8 jumatate dimineata m-a sunat sa imi dea trezirea. Chiar daca eram obosit ca urmare a zilei pline de dinainte, m-am ridicat din pat si mi-am spalat ochii. Intr-un sfert de ora era deja cu masina in fata blocului la mine.  A venit sa ma ia la plimbare printr-o zi minunata. Ma intreb si acum daca eu sunt acela care i-a oferit o zi din viata sau el mi-a oferit o zi din viata lui si a familiei lui?!

Pe Dani l-am cunoscut in urma cu (aprox.) 5 ani, cand mi l-a prezentat Carmen, cea care avea sa ii devina sotie dupa numai 2 ani, si cu care eram coleg de servici de cateva luni (lucram pe atunci la un birou de traduceri si management de documente). Dar atat de apropiat il simt acum incat uneori am senzatia ca am copilarit impreuna. As putea spune ca ne cunoastem foarte bine, cu toate ca ne-am dori fiecare dintre noi sa ne vedem mai des si sa ne povestim mai multe unul despre celalalt.

Dupa o fuga prin piata (sa cumparam morcovi pentru Matei – va spun imediat cine este), si pe la posta (sa expediez un mic colet) am plecat din Cluj, intr-o localitate apropiata (Floresti), unde Dani are in constructie o casa pentru familia lui. Zona este superba, fiind la marginea unei paduri si avand o priveliste cu dealuri si vai pline de casute. Insa nu exista un drum construit inca, ceea ce ne-a facut sa innotam prin noroi pana sa ajungem. Dupa ce mi-am incantat ochii cu stadiul lucrarilor, vizitand fiecare incapere a constructiei, si dupa ce am savurat un sandwich cu cascaval si paine de casa, preparat de Carmen, am stabilit sa facem cateva rafturi in beciul casei, rafturi care sa foloseasca la depozitarea de alimente si alte obiecte.

Nu a fost foarte usor, dar cu siguranta a fost placut si pe alocuri distractiv. Am masurat impreuna scanduri, le-am taiat ba cu fierastraul, ba cu flexul, am batut cuie, am dat gauri cu bormasina, am infiletat holsuruburi si ne-am bucurat in final de cele doua rafturi mari de 3 metri pe care am reusit sa le facem in vreo 4 ore. Intre timp am mai spart niste beton cu dalta electrica, am baut un pahar de vin bun (de casa),  iar la final am pus morcovii cumparati din piata in nisip, am facut curat si am plecat.

In drum spre casa am poposit la un izvor sa luam apa. Dani si familia lui consuma regulat apa dintr-un izvor aflat la Sf. Ioan (Faget), o zona de recreere foarte populara in randul clujenilor. Apa este foarte buna si poate fi depozitata multe zile fara sa se altereze. Dupa ce am umplut cateva bidoane ne-am suit in masina si am plecat sa facem cumparaturi pentru a gati impreuna. Ajunsi acasa la el, m-am bucurat sa o revad pe Carmen, sotia lui (dealtfel o fiinta minunata), si pe Matei, copilul lor de doar 4 luni jumatate.

Micul Matei e un copil fermecator! Te incanta doar uitandu-te la el cum da din maini si incearca sa spuna in limba lui ceva. Te incanta sa ii vezi ochisorii albastri si manutele mici si rotunjoare. E un copil linistit si foarte vesel. Se vede ca e inconjurat de toata iubirea de care are nevoie un copil.

Dupa ce ne-am jucat putin cu el ne-am pus sa gatim. Am facut ceva usor si rapid – Penne Rigate cu sos alb de ciuperci, si am stat cu totii la masa. Dani, la fel ca si mine e iubitor de vinuri bune. E si norocos… bunicii lui fac un vin de casa minunat. Asa ca ne-am desfatat cu putin vin Rose, foarte aromat si parfumat. A mers de minune cu ce gatisem.

Am stat de povesti, ne-a jucat cu Matei pana a adormit, am vorbit despre educatia copiilor, despre ce si cat de importanta e prezenta fizica si spirituala a unui parinte in evolutia unui copil si am depanat cateva amintiri. Ne-am mai propus in comun niste iesiri si cateva mici obiective pe anul in curs.

Pe la 9 seara am plecat spre casa, nu inainte de a scapa doar cu un borcan de zacusca, ca urmare a insistentei lui Dani. Stie ca imi place la nebunie zacusca cu ciuperci si mai stie ca bunica lui face o zacusca minunata. In troleul spre casa am observat ca aveam ghetele pline de noroi. Si am zambit. Erau tributul meu platit pentru o zi minunata in compania unor prieteni dragi, foarte apropiati.

Si asta doar ca sa va faceti o idee despre ce a insemnat aceasta zi!

Ce ma bucura cel mai mult dupa ziua de azi? Ca am avut timp sa mai povestim, sa ne mai spunem noutati. Ca am gatit iar. Iubesc sa gatesc la ei sau pentru ei. Ma bucur ca l-am revazut pe Matei. Nu il mai vazusem de la Botez, mai exact de vreo 2 luni. Ma bucur de asemeni ca am vazut-o pe Carmen plina de viata. Si ma mai bucur sa vad ca mica lor casuta e intr-o faza avansata, si ma bucur ca am putut face si eu un lucru pentru asta, chiar daca marunt.

Ce imi pare rau? In primul rand ca simt ca a trecut foarte repede timpul. In al doilea rand ca mi-am uitat camera de fotografiat acasa, si ca nu am sa va arat cateva aspecte din minunata zi alaturi de Dani si familia lui. Dar promit sa o iau data viitoare, cand o sa ofer o zi din viata mea unui alt prieten.

Pana atunci numai bine… si multe zambete!