„Banca de alimente”

Azi am lipsit din Cluj. Am lipsit cu aceasta ocazie si din on-line-ul cotidian (twitter, facebook, blog, mail etc.). Asadar m-am deconectat de tot ce inseamna digitalizare, tehnologizare, modernizare, urbanizare, aprovizionare, canalizare, si alte notiuni cu rima apropiata. Mai exact, mi-am petrecut o zi din viata facand altceva, si am sa va povestesc in continuare cat de minunat a fost.

Poate ca stiati sau poate nu (bannerele de pe blogul meu nu sunt intamplatoare) ca din septembrie 2009 sunt voluntar al Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romaniafiliala Cluj, dealtfel a doua cea mai activa dintre filialele nationale. Dar ce vreau sa va spun de fapt e ca filiala Cluj are in prezent in desfasurare unul dintre proiectele sale de anvergura, si anume „Banca de alimente” (Hraneste un vis, o lume fara foame!). Acest proiect, pe scurt, are misiunea de a colecta alimente oferite ca donatie atat de clientii supermagazinelor si supermarketurilor din Cluj (Metro, Carrefour, Real, Auchan etc.), cat si de alti producatori privati de alimente, iar mai apoi de a le distribui in mediul rural familiilor nevoiase (sau cu multi copii), persoanelor cu handicap si persoanelor singure si/sau in varsta.

Azi, caci aici vroiam sa ajung, s-a organizat o noua zi de distributie a pachetelor cu alimente, continuand astfel seria deplasarilor de dinainte si dintre sarbatorile de iarna, cand au fost impartite alimente in numeroase sate din judetul Cluj.

La 7 jumatate dimineata era deja forfota mare in sediul filialei, iar atmosfera putea fi descrisa in cateva cuvinte: zambete de voluntari, fete tinere si vesele, miros de cafea, motoarele autoturismelor care torceau pentru incalzire, fosnetul pungilor cu alimente incarcate in masini, chicotelile din dubita incarcata cu oameni. La 10 jumatate eram deja in varful muntelui, la Racatau, dupa un frumos si dificil parcurs prin Maguri Racatau (cu multa gheata si zapada) si pe langa barajul si prapastiile Magurei. Ajunsi acolo, imparteam alimente familiilor necajite, batraneilor singuri si celorlalte cazuri sociale.

Nu am sa insist pe scenele induiosatoare petrecute in camarutele incalzite cu cateva lemne ale celor nevoiasi, care pentru un pachet cu alimente (paine, zahar, ulei, faina, orez si ce mai continea el) iti umpleau sufletul cu bucuria si multumirea lor sincera. In detrimentul pateticului, am sa las urmatoarele poze sa vorbeasca de la sine si am sa va spun mai degraba o povestioara, o intamplare frumoasa de azi.

Se face ca am ajuns la un batranel a carui casa aducea mai degraba a sura, fiind integral construita din lemn de brad si avand un aspect saracacios, mai ales din cauza ferestrelor mici si a alimonului inegrit de vreme. Dupa ce i-am batatorit zapada din curte pentru a ajunge la usa am intrat intr-un hol minuscul cu trei stinghii, la care am batut cu putere. Tacere. Abia cand am batut a doua oara una din stinghii s-a deschis brusc, din spatele ei rasarind un batranel sprinten. Era putin sceptic fata de vointa cuiva de a veni pana la el. Se intreba probabil „pentru ce ar bate cineva atata drum si atata amar de zapada doar ca sa vada cu ce isi umple vremea„.

Traia modest intr-o camera in care avea inghesuite o soba, intr-un colt o lavita si o masa, o plita de gatit si un pat din lemn pe care erau intinse, una peste alta, niste paturi de lana si o plapuma frumos brodata manual (pe semne mana unei gospodine), alminteri si singura lui avere. I-am explicat ca suntem de la Crucea Rosie din Cluj, dar am acceptat pe intelesul sau ca suntem de la „Sfat” (vechiul sfat popular), ca sa nu ne complicam cu explicatii. Pe masa avea cateva bucati de paine, o jumatate de ceapa si o margarina, din care mozolea din cand in cand bucatile de paine pentru a le duce la gura.

Avea ochii mici, dar frumosi, adanciti in scafarlie de anii deloc fericiti pe care ii vietuise. Cu mainile crapate de munca isi netezea ultimile suvite din parul cenusiu, ca si cum ar fi primit popa sa ii stropeasca cu agheazma. Mic de statura. Dar vioi. Cu un chip bland si binevoitor precum o gazda buna.

I-am oferit cele doua plase cu alimente si i-am asezat pe coltul mesei franzela feliata, invelita in PVC, cu care probabil nu era familiarizat. Are tot dreptul. Traiste de o viata in varful muntelui, si isi aduce aminte Clujul doar de pe vremea cand mergea sa mai vanda animale sau lemne la dragaica. Ne multumeste cu o voce gatuita de piosenie si ne imbratiseaza cu privirea.

Il intrebam daca are cine sa mai treaca pe la el din cand in cand sa ii mai aduca o traista de mancare. De asemeni daca are cine sa ii mai treaca pragul si sa ii mai aline din singuratate. Daca are nevasta sau copii… Ezita! Ne masoara scurt cu ochii lui mici… (Pe semne ca intrebarile noastre ii rascolesc amintirile de odinioara!) dar ne priveste patrunzator, parinteste, si ne  spune:

Toata viata me’ am iubit o singura muiere. Da’ e plecata pe la Timisoara. Nu mai stiu nimic de ie [ea]. Am si-un baiat, dar nu sta cu mine, ca sta cu ie. Am fost la Lege [la Judecatorie, cu ocazia divortului], dar Legea o zis ca ii cum vre’ baiatu’. Ca eu am vrut sa il tiu aici, da’ el o vrut cu ma-sa. Apoi o plecat cu ie [ea]. I-am platit pensie alimentara pana la 18 ani. Si nu imi pare rau. Amu o venit de 2 ori sa ma vada copilu’, da nu o ramas. Am ramas eu singur!

Nu l-am mai intrebat nimic. Tristetea lui era atat de evidenta incat a devenit si tristetea mea. Ma simteam atat de neputincios. Pentru o clipa am dorit sa nu mai plec de acolo, sa raman sa ii tin de urat pana are sa inchida ochii… oricum nu mai e mult pana atunci. Si TIMPUL ce semnificatie ar mai avea pentru mine… cu atat mai mult, ce semnificatie ar mai avea pentru el?

A iubit toata viata „o singura muiere” si a ramas la 85 de ani tot cu iubirea ei. Si-a iubit la fel de mult copilul, chiar daca nu l-a mai vazut decat de doua ori in viata. Si totusi e multumit si cu atat. Traieste intr-o casa care aduce mai degraba a sura, dar si asta pare sa il multumeasca indeajuns. Scobea cu cutitul, pana sa venim noi, intr-o cutie cu margarina. Dar era sprinten si bucuros ca ne vede. Era universul lui marunt, si din nou e multumit cu asta… Se bucura sincer de pachetul primit si ne insoteste pana in pragul usei. Ne face din mana ca si cum ne-ar mai astepta pe la el… Dar noi plecam, si el tot in singuratatea-i de o viata se cufunda.

E un batranel care in esenta lui e exemplul pur al simplitatii si modestiei. Genul de om care dupa o viata muncita si o iubire neimplinita are la fel de vie in ochi scanteia umanitatii, a bunatatii.

…Si asta e doar o farama din ceea ce „Banca de alimente” poate insemna. Sunt sute de alte cazuri, sute de alte povesti pe la care poposim si noi cate putin.

Azi am avut o zi minunata pentru ca am intalnit pe cineva MINUNAT!

8 responses to “„Banca de alimente”

  1. multumesc mult pentru aprecieri!

  2. @marius felicitari, ma bucur ca mai sunt oameni in tara asta care nu doar fac voluntariat pentru Crucea Rosie, dar se ocupa si de promovarea ei
    @roby impresionanta relatarea ta, si eu am intalnit oameni necajiti care mi-au multumit pt ajutorul oferit de Crucea Rosie, dar ce ai spus tu e cu adevarat emotionant

  3. ei bine, noi le facem mai tot anul la Crucea Rosie, binainteles in limita bugetelor de proiecte.
    Cat despre voluntariat, vreau sa spun ca fac voluntariat de 11 ani. Iar anul acesta mi-am infiintat propriul ONG de Tineret la Cluj, cu care sper sa deschid un centru operativ de consultanta, formare si informare pentru tineri, astfel incat sa pot da o optiune tinerilor de a-si valorifica la maximum varsta si sansele in viata.

  4. stiu cum e, noi mai facem actiuni, la azilul de batrani, dar mai mult de sarbatorii, atunci ne aducem aminte de cei care au cladit aceasta tara, cei care au luptat pt libertatea noastra, la revolutie, poate chiar in cele doua razboaie mondiale… e frumos sa faci niste oameni fericiti!! fie ei si in varful muntelui, voluntariat, tin minte ca tu erai singurul care facea asa ceva in italia!!!

  5. Multumesc mult pentru aprecieri, Ionut. Si ma bucur si eu ca sunt la Crucea Rosie si ca am avut ocazia sa urc muntii pentru a ajunge le acei oameni care aveau nevoie de ajutorul nostru, al Crucii Rosii, oricat de mic ar fi fost el. Si am sa fac ce imi sta in putere sa promovez cat mai multe din actiunile la care iau parte alaturi de Crucea Rosie Cluj.

  6. Salut Marius! Imi pare bine ca suntem colegi la Crucea Rosie ! Aceasta distributie credca a fost ua din cele mai frumoase distributii la care am participat! Dintr-un singur motiv : am vazut in ochii batraneilor o fericire ascunsa chiar daca ei traiesc in conditii neimaginabile ! Ii vedeam cu lacrimi in ochi si acest lucru ma facea si pe mine sa ma simt fericit si tot in acelasi timp sa ma emotioneze! Si acum cand ti-am citit „articolul” eram cu lacrimi in ochi desi sunt baiat! Dar sti cum e: ” si baietii plang cateodata” ! Te felicit pentru acest „articol” si pentru efortul depus vineri : acela de a urca muntii pentru a face fericiti nişte batranei amarati , si tot odata multumim ca esti alaturi de noi la Crucea Rosie!pentru ca in ziua de azi sunt oameni care nuau auzit de Crucea Rosie sau au auzit foarte putine : acela ca , Crucea Rosie merge pe front ! Am primit aceasta explicatie de la un domn foarte ” dotat ” din punct de vedere al cunostintelor ! Marius tot respectul pentru tine si pentru munca ta!

  7. exact ce spuneam… exista sute de povesti! Si ma bucur ca le putem impartasi… chiar daca ele sunt povesti de departe, din varful muntilor.

  8. In primul rand da-mi voie sa te SALUT!
    Vreau sa spun ca acea zi minunata am traito toti voluntari care am participat la distributie,ca toti am auzit cate-o poveste sau am vazut cate-o poveste.De ce spun ca am vazut?:La una din primele „cazuri”am fost la un batranel de vreo 55-60ani,singur si suparat.Surprins si mirat cand m-a vazut,un individ imbracat in rosu cu o cruce pe spate in farf de munte unde numai tractoarele cu lanturi urcau tragand dupe ei busteni,i-am explicat ca sunt de la crucea rosie din Cluj si i-am adus alimente ca sa treaca iarna putin mai usor,si l-am intrebat ce venit are si daca se descurca.DA .Trebuie sa recunosc.Am pensie de la armata.(Am primit raspus)Si cat anume va da armata?39 de LEICu care trebuie sa se descurce.Noroc ca-i singur imi raspunde.
    La plecare, in usa,nu a mai putut sa-si tina emotia,in loc de multumire ca oamenii(defapt copii)au urcat la munte si ca nu l-au uitat,au inceput sa curga lacrimile,lacrimi de barbat,de bunic de multumire .Cred ca nu are rost sa va explic cum m-am simtit in acele clipe………..
    Si asa sa intamplat la fiecare casa in care am intrat……………….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s